Biddanoa cominciava con un sospiro. Era il sospiro di chi, sceso dal treno nella calura del mezzogiorno, lasciata alle spalle la stazione dopo aver percorso un breve viottolo, vedeva da lontano Biddanoa, in alto sopra un monte, e la ripida salita che avrebbe dovuto percorrere per arrivarvi.
Le case, da quella distanza, sembravano allegre, sorridenti, con quel bianco intorno alle porte e alle finestre come uno sguardo canzonatorio gettato al malcapitato che stava sudando nell'ultimo tratto della salita che finiva in Cuccuru 'e Callia, l'ingresso del paese.

Benvenuto Lobina


Go to quote


Biddanoa cumenzàt cun d’unu suspiru. Fut su suspiru de chini, apustis de nd’èssi calau ’e su trenu in punta ’e mesudì, ndi bessìat de su fossu accantu fut sa stazioni e dda bìat di attesu, sa bidda, in artu in d’unu monti, e bìat s’arziàda mala chi fut abettendiddu po ci arribai.
Is domus, bias de cussa distànzia, parìant allìgras, iscaringiàdas a arrìri, cun cuddu biancu a ingìriu de gennas e ventanas che una miràda beffiana ghettàda a is chi fùanta sudendu in s’ùrtimu trettu ’e s’arziadróxu chi acabàda in Cuccuru ’e Callia.

Benvenuto Lobina

Tags: sardinia biddanoa lobina sardegna



Go to quote



Page 1 of 1.


©gutesprueche.com

Data privacy

Imprint
Contact
Wir benutzen Cookies

Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Funktionalität bieten zu können.

OK Ich lehne Cookies ab