Bucăţi de pămînt să se avînte în aer şi apoi să se risipească, duse de
vînt; planetele să descrie pe fondul cerului arabescuri bizare, linii întortocheate şi groteşti,
figuri schimonosite şi îngrozitoare. Vîrtejuri de focuri să crească într-un ritm sălbatic şi un
zgomot barbar să năpădească întreaga lume, pentru a şti pînă şi cea mai mică vietate că
sfîrşitul e apropiat. Tot ceea ce e formă să devină inform şi un haos să înghită, într-un vîrtej
universal, tot ceea ce această lume a avut ca structură, consistenţă şi formă. Să fie un
zbucium nebun, un zgomot colosal, o teroare şi o explozie, după care să nu mai rămînă decît
o tăcere eternă şi o uitare definitivă. În aceste clipe finale, oamenii să trăiască la o aşa
temperatură, încît tot ceea ce umanitatea a simţit pînă acum ca regrete, aspiraţii, iubire,
deznădejde sau ură să izbucnească în ei într-o astfel de explozie, încît după ea să nu mai
rămînă nimic. Într-o astfel de clipă, cînd toţi oamenii şi-ar părăsi ocupaţiile, cînd nimeni
n-ar mai găsi un sens în mediocritatea datoriei, cînd existenţa ar plesni de contradicţiile ei
interioare, ce ar mai rămîne în afară de triumful nimicului şi de apoteoza finală a nefiinţei?

Author: Emil M. Cioran