Nu credeam sa-nvat a muri vrodata, Pururi tanar, infasurat in manta-mi, Ochii mei naltam visatori la steaua Singuratatii. Cind deodata tu rasarisi in cale-mi, Suferinta tu, dureros de dulce... Pana-n fund baui voluptatea mortii Nenduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul inveninat de haina-i. Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele Marii. De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet, Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari.., Pot sa mai renviu luminos din el ca Pasarea Phoenix ? Piara-mi ochii tulburatori din cale, Vino iar la san nepasare trista, Ca sa pot muri linistit, pe mine Mie reda-ma !
