Si daca victoria lui ma pune pe ganduri, n-as putea sa nu observ ca unica sansa a toreadorului e sa aiba incredere, in arena, in ceea ce face. Viata lui depinde de credinta lui. Trebuie sa creada in sine, in arta sa, in sansa sa, fara sa fie nici arogant, nici umil. Curajul prostesc si teama de risc sunt deopotriva de primejdioase pentru el.

Un toreador - imi iau libertatea de a folosi acest cuvant intr-un sens larg - nu poarta obligatoriu un costum stralucitor si nu tine neaparat o sabie in mana. El poate, foarte bine, sa se foloseasca de o masina de scris (!), eventual o "Smith Corona" veche, prapadita, obosita, care trebuie asezata uneori oblic pentru a functiona, dar inca mai poate fi utilizata, ca arma, impotriva spaimei ca timpul trece nemilos. [...] Toreadorul nu risca, infruntandu-si taurul, sa fie ucis. El are posibilitatea sa ezite, sa faca un pas inapoi, apoi altul (fara sa i se reproseze asta), sa revina, sa corecteze o stangacie, sa repare o greseala. Nimeni nu-l vede, nu-l urmareste cu sufletul la gura cand se lupta, nu-l sileste sa braveze daca se teme, nu-l face sa simta rasuflarea fierbinte a destinului in ceafa, iar un pas gresit nu se plateste pe loc. El poate amana confruntarea cand e obosit, poate cumpani, poate renunta de o mie de ori, fara ca nimeni sa afle, si tot de atatea ori sa o ia de la capat. Dincolo de fereastra, in acest timp, nu se modifica nimic; aceiasi plopi innegriti de ploi, aceleasi ziduri cu iedera uscata. In schimb, taurul poate veni aici din orice ungher. Si poate fi orice: o teama, plictiseala, o amintire, o indoiala, o deruta. E un taur care nu omoara, dar e, poate, mai greu de rapus fiindca el ataca uneori insasi vointa de a invinge.

Auteur: Octavian Paler