Dragă Relu, epoca pe care-o trăim e suficient s-o priveşti ca spectator pentru a trage concluzii pentru toate vremurile. Eu am devenit imun la orice, la fostele credinţe şi la orice credinţă viitoare. Mai cred poate în inteligenţă şi-n focul de artificii al spiritului. „Realitate" nu există decît în suferinţă, dar moartea o anulează şi pe ea, aşa încît în cele din urmă nimic n-are nicio consistenţă. Eu citesc foarte mult, în special Shakespeare şi marii poeţi englezi. în afară de muzică şi poezie, totul e minciună sau vulgaritate. Nu ştiu dacă pe acolo găseşti cărţi. Ţi-aş trimite ceva, dar pe poştă nu se poate încă. Pe dată ceva fi posibil, o să fac să-ţi parvină. Dintre prietenii de la Bucureşti mi-e dor de Ţuţea. L-ai mai văzut?
Autore: Emil M. Cioran