Destinul e-o amînare continuă a sinuciderii.
Emil M. CioranExistă şi din cei care iau timpul însuşi drept unitate, şi care se ridică uneori deasupra lui: pentru ei, ce muncă, ce proiect merită luat în serios ? Cel care vede prea departe, cel care e contemporanul oricărui viitor, nu mai poate să se agite, nici chiar să mai facă vreo mişcare... Gîndul precarităţii mă întovărăşeşte în orice ocazie: punînd, în dimineaţa asta, o scrisoare la poştă, îmi spuneam că ea era adresată unui muritor. O singură experienţă absolută, legata de orice, şi faci, în propriii tăi ochi, figură de supravieţuitor.
Emil M. CioranAm trăit întotdeauna cu conştiinţa neputinţei de a trăi. Şi ceea ce mi-a făcut existenţa suportabilă e curiozitatea de a vedea cum aveam să trec de la un minut, de la o zi, de la un an la altul.
Emil M. Cioranالمعرفة تقود الحب إلى الإفلاس
Emil M. CioranAm abuzat de cuvîhtul dezgust. Dar ce alt termen să aleg pentru a indica o stare în care exasperarea e neîncetattemperată de plictiseală, iar plictiseala de exasperare ?
Emil M. Cioranأن نعرف أنفسنا يعني أن نتعرف على الدافع الدنئ الذي يحدد تحركاتنا الدافع المجحود المحفور في جوهرنا
Emil M. Cioranتتحارب العقول أيا كان مستواها ولا تجد راحتها واستقرارها إلا في التحدي
Emil M. Cioranنحن نختنق بالقرب من أقراننا وقدواتنا وكم نشعر بالإرتياح أمام قبورهم
Emil M. CioranCroire qu’il lui appartient de dépasser sa condition et de s’orienter vers celle de surhomme, c’est oublier qu’il a du mal à tenir le coup en tant qu’homme, et qu’il n’y parvient qu’à force de tendre sa volonté, son ressort, au maximum.
Emil M. CioranStichwörter: will nietzsche overman
Să te răzvrăteşti împotriva eredităţii înseamnă să te răzvrăteşti împotriva a miliarde de ani, împotriva primeicelule.
Emil M. Cioran« erste vorherige
Seite 55 von 70.
nächste letzte »
Data privacy
Imprint
Contact
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Funktionalität bieten zu können.