Lipseşte devenirii României un sens ascendent. Schema formală a soartei noastre este orizontala. Ne am tîrît în vreme. Popoarele fericite ale Pămîntului sînt irupţii şi de aceea soarta lor trezeşte implicit reprezentarea verticalei. Goticul este stilul ascendenţei, al elanului vertiginos, dar orientat, al devenirii transcendente. O individualitate se determină după elementele gotice din suflet. Predominarea lor caracterizează pregnanţa ei. Elanul unei culturi exprimă prezenţa internă a patosului gotic. Căci goticul este verticala spiritului. Din el derivă tragicul, sublimul şi renunţarea, ca pasiune pentru altă lume. Absenţa lui te asimilează liniştit şi călduţ devenirii, aruncîndu te pradă timpului. Destinul, ca o lunecare orizontală, este negaţia goticului şi a complexelor de viaţă născute din el. Neamul românesc n a trăit sub semnul spiritului gotic. De aici: pasivitatea, scepticismul, autodispreţul, contemplaţia domoală, religiozitatea minoră, anistoria, înţelepciunea, care constituie aspectul negativ al specificului nostru naţional, aspect din păcate central. Aşa ne am trăit noi o mie de ani şi aşa va trebui să nu ne mai trăim miile ce vor urma.
Emil M. Cioranفِي قاعة النوم الكبيرة هذه
الكابوس هو الطريقة الوحيدة للوعي
Só às crianças e aos loucos perdoamos que sejam francos connosco: os outros, caso tenham a audácia de os imitar, arrepender-se-ão mais cedo ou mais tarde de o terem feito.
Emil M. CioranEspousing the melancholy of ancient symbols, I would have freed myself.
Emil M. CioranTo live in any true sense of the word is to reject others; to accept them, one must be able to renounce, to do oneself violence, to act against one's own nature, to weaken oneself; we conceive freedom only for ourselves - we extend it to our neighbours only at the cost of exhausting efforts; whence the precariousness of liberalism, a defiance of our instincts, a brief and miraculous success, a state of exception, at the antipodes of our deepest imperatives.
Emil M. CioranTags: individuality philosophy liberalism individualism
Maddenin dışında, her şey müziktir. Tanrı bile sesli bir halüsinasyondan başka şey değildir.
Emil M. CioranDo I look like someone who has something to do here on earth?' —That's what I'd like to answer the busybodies who inquire into my activities.
Emil M. CioranA lucidez em alguns, é um dado primordial, um privilégio, e mesmo um dom. Não têm necessidade de adquiri-la, de procurá-la: são predestinados a ela. Todas as experiências contribuem para torná-los transparentes diante de si mesmos. Se vivem numa crise permanente, a aceitam com naturalidade: ela é imanente à sua existência. Em outros, a lucidez é um resultado tardio, o fruto de um acidente, de uma rachadura interior que ocorre em dado momento. Ao que tudo indica, viver é desmoronar progressivamente.
Emil M. Cioranلو انّي استسلمت إلى إغواءات الموسيقى ومدائحها لي، وإلى كل العوالم التي بعثتها ودمرتها في داخلي، لكنت منذ زمن بعيد قد فقدت عقلي من الزهو.
Emil M. Cioranبضعة أجيال أخرى ويغدو الضحك الذي هو حكر على بعض النخبة، مستعصيًا على الممارسة تمامًا مثل النشوة.
Emil M. Cioran« first previous
Page 27 of 70.
next last »
Data privacy
Imprint
Contact
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Funktionalität bieten zu können.