Ni l-am putea închipui pe Buddha iubindu-şi adevărul şi palatul? Nu poţi, în viaţa aceasta, să fii şi„mîntuit", şi proprietar. Mă ridic împotriva generalizării minciunii, împotriva celor ce-şi exhibă pretinsa „mîntuire", sprijinind-o pe o doctrină deîmprumut. A-i demasca, a-i coborî de pe soclul unde sînt cocoţaţi, a-i pune la stupul infamiei, iată o luptă ce nu ar trebui să lase pe nimeni indiferent. Căci cei care au conştiinţa prea împăcată nu trebuie lăsaţi cu nici un preţ să trăiască şi să moară netulburaţi.
Emil M. CioranMăsurăm valoarea individului după suma dezacordurilor sale cu lucrurile, după neputinţa de a fi indiferent, după refuzul de a deveni obiect. De aici declasarea ideii de Bine, de aici voga Diavolului. Cît timp am trăit în iadul unor angoase elegante, ne împăcăm de minune cu Dumnezeu. Cînd alte spaime, mai sordide, s-au abătut peste noi, ne-a trebuit un alt sistem de referinţă, un alt patron. Diavolul era personajul visat. Totul în el se potriveşte cu natura evenimentelor, pe care le generează şi guvernează: atributele lui coincid cu ale timpului. Să ni-l facem icoană, aşadar, de vreme ce, departe de a fi un produs al subiectivităţii noastre, o creaţie a nevoii de blasfemie ori de singurătate, el este demonul îndoielilor şi spaimelor noastre, instigatorul rătăcirilor omeneşti. Protestele, furiile sale nu-s totuşi lipsite de echivoc: acest „mare Nefericit" e un rebel care se îndoieşte. Dacă firea i-ar fi simplă, dintr-o bucată, nu ne-ar înduioşa defel; dar paradoxurile, contradicţiile lui sînt ale noastre: el strînge laolaltă neputinţele omului, serveşte de model revoltelor şi urii cu care ne înfruntăm noi pe noi înşine. Definiţia infernului? S-o căutăm în forma aceasta de revoltă şi ură, în supliciul orgoliului rănit, în senzaţia de a fi o înfricoşătoare cantitate neglijabilă, în chinurile „eului", ale acestui „eu" cu care începe sfîrşitul nostru.
Emil M. CioranCît despre umilinţele proprii, oricînd le vei putea idealiza ori ascunde,luand un aer de stîrpitură distinsă, continuînd să fii, cu demnitate, ultimul om. Politeţea ― rutină a nenorocirii, prerogativă a celor care, născuţi fără speranţă, au început-o cu sfîrşitul! Să te ştii dintr-o sămînţă rea, ce n-a dat rod niciodată, e o amărăciune în care intră un dram de mîngîiere, ba chiar de voluptate.
Emil M. CioranPătrunzînd în infernul literar, îi vei cunoaşte minciuna şi veninul; rupt de realitate, caricatură a propriei tale fiinţe, nu vei putea trăi decît experienţe formale, indirecte; vei fi înghiţit de cuvînt. In afară de cărţi, niciun alt subiect de discuţie. Cît despre oamenii de litere, ei nu-ţi vor fi de niciun folos. De asta însă ai să devii conştient prea tîrziu, după ce anii tăi cei mai buni se vor fi irosit într-o lume superficială, lipsită de substanţă. Distins e numai insul sterp, cel care piere cu secretul lui, pentru că nu se înjoseşte să-l scoată pe tejghea: sentimentele dezvăluite, sînt o umilire a ironiei, o palmă la adresa umorului...
Emil M. CioranAvec tes veines chargées de nuits, tu n’as pas plus ta place parmi les hommes qu’une épitaphe au milieu d’un cirque. / [Syllogismes de l’amertume]
Emil M. CioranSolitude: so fulfilling that the merest rendezvous is a crucifixion.
Emil M. CioranNo one recovers from the disease of being born, a deadly wound if there ever was one.
Emil M. CioranViata se creeaza in delir si se desface in plictis.
Emil M. CioranOmul a pierdut simtul marilor taceri, al marilor linisti ce imbata fiinta cu arome de eternitate.
Emil M. CioranI feel safer with a Pyrrho than with a Saint Paul, for a jesting wisdom is gentler than an unbridled sanctity.
Emil M. Cioran« ; premier précédent
Page 34 de 70.
suivant dernier » ;
Data privacy
Imprint
Contact
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Funktionalität bieten zu können.