Ei sunt nemuritori, fiindcă au realizat o capodoperă a dragostei.
Mihail DrumeşAdesea, încercam să-i reconstitui mental trăsăturile, fără a izbuti decât vag, nesatisfăcător. Ciudat, îți reamintești mai lesne de figura bărbierului decât de a unei iubite.
Mihail DrumeşMots clés mihail-drumeș scrisoare-de-dragoste
Nu trebuie să dispreţuieşti noaptea.În umbra ei s-au zămislit cele mai de seamă fapte şi cuceriri ale minţii.Întunericul a dat cel mai mare preţ luminii.
Mihail DrumeşMots clés lumina noaptea întunericul
Cuvântul doare mai mult decât fapta, iar limba e mult mai ascuţită decât sabia.
Mihail DrumeşMots clés durere cuvânt faptă limbă sabie
Numai filosofii privesc cu microscopul orice fapt mărunt, ca să ajungă la cine ştie ce concluzii abracadabrante.Viaţa e mult mai simplă.
Mihail DrumeşDevorate pe dinăuntru de invidie, mă ocoleau, fiindcă nimic nu-i mai anevoie de suportat decît meritele altcuiva.
Mihail DrumeşExista oare ceva predestinat în viaţa noastră, care trebuie să se împlinească? Cine să dea răspuns unei asemenea întrebări? Eu cred că noi înşine suntem autorii binelui sau răului, ca destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mîinile noastre.
Mihail DrumeşDesigur, IVar e intelectual, ştie carte multă, dar asta nu face două cepe digerate în ochii mei. Numai calităţile sufleteşti au preţ.
Mihail DrumeşCrede că va putea să-şi recapete locul pe care l-a avut în inima mea? Atîta rău! Dacă-ţi pierzi cinstea, o pierzi pentru totdeauna. Asta n-o ştie încă, sărăcuţul! Să-l întrebe pe domnul Goethe, care mi-a spus-o.
Mihail DrumeşMots clés anda-brădeanu
Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decît să sfîşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. Dacă prin absurd cineva ar inventa ghicirea gîndurilor după voinţă, oamenii, deveniţi goi pe dinăuntru, n-ar mai putea să trăiască, s-ar măcelări unul pe altul, bărbat pe femeie, copil pe tată, fiică pe mamă. S-ar declanşa un carnagiu universal.
Mihail Drumeş« ; premier précédent
Page 10 de 12.
suivant dernier » ;
Data privacy
Imprint
Contact
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Funktionalität bieten zu können.