Omul nu poate să nu gândească, dar nici nu poate să-şi prăpădească firea gândind. Căci gândul nu e făcut să se încumete şi semeţească. De aceea, prea multă minte aduce şi multă prostie, sminteală. Esenţialul e să nu pierzi măsura. Nu tu eşti măsura lumii, ci lumea îţi e măsură ţie.
Constantin NoicaSingurătatea absolută? O concep cîteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stînd pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtînd după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.
îmi plac curbele căilor ferate. Sînt îndeajuns de plecate pentru ca un tren în viteză să nu cadă în afară, dar şi îndeajuns de puţin plecate pentru ca un tren fără viteză să nu cadă înăuntru. Coexistenţa contrariilor.
Urmăresc cu interes, cînd se opresc două trenuri în staţie, cu ce aviditate se uită oamenii unii la alţii. E prea puţin să spui că vor să întîlnească o cunoştinţă. Nu, e un
sentiment metafizic: vor să vadă pe
celălalt.
Fiecare se vede pe sine în celălalt. Şi rîde.
E curios cum sub regimurile de libertate oamenii cad sub o tiranie: cea a locului comun. Şi mă întreb daca nu e mai tristă decît oricare alta.
Constantin NoicaTag: libertate
Un om tînăr va veni la Şcoală să se lamenteze că nu ştie încă destul. Dar nu simte el toată bucuria de a nu fi citit încă pe Goethe? Ignoranţă, cîtă viaţă e în tine!
Constantin NoicaMi-a dispărut o pagină din acest jurnal.Ce spusesem acolo? Era poate ceva adînc,ceva hotărîtor. Mă cuprinde deodată neliniştea să mă ştiu străin de mine, de ce am mai bun în mine, şi înţeleg vorba ciudată a lui Augustin: e în noi ceva mai adînc decît noi înşine.
Constantin NoicaCe înseamnă: pur? A toate cuprinzător. Absolut pur ar fi, dacă vreţi, cuprinzător al tuturor impurităţilor. Sporind numărul lor, ele se virtualizează pur şi simplu. De ce o preocupare e mai pură decît alta, o bucurie (cărturărească, de pildă) mai dezinteresată şi pură decît alta? Pentru că închide în ea mai multe promisiuni. Dar analiza redescoperă lesne impurităţile, care nu se anulează decît pentru că se îndesesc. In bucuria de a descoperi ceva adînc, un adevăr revelator, e şi promisiunea aprobării viitoare, şi a succesului, şi — cît se poate de concret — a fericirii lumeşti de mîine. E promisiunea puterii. Pe care poţi să n-o exerciţi, s-o laşi "în putere", virtuală; dar care, singură cu bogăţia ei, e materia bucuriei tale pure. E paradisul în concretul lui, unde te bucuri să regăseşti toate fericirile. Paradisul înţeles de aici. Aş spune că paradisul pe care-1 scontează bunul creştin, dacă e viu, e cel în care se vor putea mînca toate fructele, începînd cu cele oprite. Dar s-ar putea, numai.
Constantin NoicaÎntr-o aşa serioasă măsură mi se pare de negîndită viaţa, încît dacă m-aş gîndi efectiv ce să răspund la o întrebare uzuală ca: "ce mai faci?" aş constata că întrebarea aceasta e printre cele mai grele cu putinţă. Căci „fac“ o mie de lucruri: aş putea să spun că gîndesc, că sînt bine, că gîndesc ceva, că gîndesc altceva, că am fost pe stradă, că nu fac nimic. Ce să spun? Care e lucrul pe care trebuie să-l spun celui care mă întreabă? Şi nu numai atît. Care e lucrul pe care trebuie să i-l spun lui, acum?
Şi mai mult: ce trebuie să-i spun lui,acum, despre mine?Aşadar ar trebui să respect mai multe serii de adevăruri:
a) adevărul lucrului, să aleg, adică, un lucru dintre cele o mie pe care le-am făcut realmente;
b) să aleg adevărat pentru cel care mă întreabă, adică să aleg unul dintre lucrurile acelea care privesc raporturile mele cu el;
c) să aleg un lucru adevărat pentru clipa de faţă, pentru ceea ce se întîmplă acum între el şi mine;
d) să fie totuşi un lucru al meu.Şi credeţi că astea sînt singurele adevăruri de respectat? Atunci ce să-i răspund? Mă cuprinde o panică, panica mea formală…
De aceea nu sîntem, în lume, decît ceea ce se întîmplă să fim. Un prieten, o dragoste,cărţile, luna de ieri-noapte, astea toate ne construiesc. Noi ne facem din propria noastră risipire. Fiecare om este dezordinea sa.
Constantin Noica« prima precedente
Pagina 2 di 2.
Data privacy
Imprint
Contact
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Funktionalität bieten zu können.