ليس المرء لغزا للآخرين فقط بل لنفسه أيضا. أنا أفحص نفسي ، و إذا أتعبني الأمر أشعل لقتل الوقت سيجارا و أفكر : الله يعلم بأيّ شيء فكر حقاً عندما خلقني ، أو أيّّّ شيء كان يتوقعه مني .
Søren KierkegaardA strange thing happened to me in my dream. I was rapt into the Seventh Heaven. There sat all the gods assembled. As a special dispensation I was granted the favor to have one wish. "Do you wish for youth," said Mercury, "or for beauty, or power, or a long life; or do you wish for the most beautiful woman, or any other of the many fine things we have in our treasure trove? Choose, but only one thing!" For a moment I was at a loss. Then I addressed the gods in this wise: "Most honorable contemporaries, I choose one thing — that I may always have the laughs on my side." Not one god made answer, but all began to laugh. From this I concluded that my wish had been granted and thought that the gods knew how to express themselves with good taste: for it would surely have been inappropriate to answer gravely: your wish has been granted.
Søren KierkegaardTag: laughter
Mostra la citazione in tedesco
Mostra la citazione in francese
Mostra la citazione in italiano
Supliciul disperării constă tocmai în faptul că nu poţi muri. De aceea, ea se apropie mai mult de starea de agonie, când zaci, te chinuieşti de moarte şi nu poţi muri. Astfel, a fi bolnav de moarte înseamnă a nu putea muri, totuşi nu ca şi când ar persista speranţa de a supravieţui, nu, ci absenţa speranţei constă în faptul că nu mai există nici măcar ultima speranţă, moartea. Atunci când pericolul suprem este moartea, ea speră în viaţă; cine a cunoscut însă pericolul şi mai îngrozitor, speră în moarte. Dacă, aşadar, pericolul este atât de mare încât se pun speranţele în moarte, disperarea constă în absenţa speranţei de a putea măcar muri. Disperarea este aşadar boala de moarte, această contradicţie chinuitoare, această boală aflată în sine, de a muri veşnic, de a muri fără totuşi să mori şi de a muri moartea. Căci a muri înseamnă că totul se încheie, dar a muri moartea arăta că trăieşti faptul de a muri; şi dacă îl trăieşti o singură clipă, înseamnă că îl trăieşti pe veci. Dacă omul ar muri de disperare aşa cum se moare de o boală, atunci ar trebui că eternul din el, sinele, să poată muri în acelaşi sens în care trupul moare dintr-o boală. Or acest lucru este imposibil; faptul de a muri al disperării se converteşte permanent în viaţă. Disperatul nu poate muri: «pe cât de puţin poate un pumnal să ucidă gânduri», pe atât de puţin poate mistui disperarea veşnicia, sinele aflat la baza disperării, al căror vierme nu piere şi al căror foc nu se stinge. Totuşi disperarea înseamnă tocmai să te macini în interior, dar este o măcinare neputincioasă a unui sine care nu este în stare de ceea ce vrea. Disperarea vrea însă să se nimicească, ceea ce îi este peste puteri, iar această slăbiciune este o nouă formă de a se roade pe dinăuntru, în care totuşi disperarea din nou nu poate ce vrea, să se autodistrugă, ci avem de-a face cu o potenţare sau cu legea ridicării la putere. Această măcinare este ceea ce aţâţă sau e incendiul glacial din disperare, o măcinare întoarsă mereu spre interior şi care roade tot mai adânc şi tot mai neputincios din sine. Pentru cel ce disperă nu este o consolare nici măcar faptul că disperarea pe el nu-l distruge; dimpotrivă, tocmai această consolare este supliciul care ţine în viaţă disperarea mistuitoare şi viaţa în durere mistuitoare. Căci tocmai de aceea el nu a disperat, ci disperă: pentru că nu se poate distruge, nu se poate lepăda de sine, nu se poate nimici. Aceasta este formula potenţată a disperării, urcarea febrei în această boală a sinelui.
Søren KierkegaardTag: moarte-disperare
Este un punct de vedere superficial (al unui om care probabil n-a văzut vreodată un om disperat, nici măcar pe sine însuşi) atunci când se spune despre un disperat, de parcă aceasta i-ar fi pedeapsa, că el se distruge pe sine. Căci tocmai aceasta vrea cu disperare şi, spre durerea sa, nu poate, fiindcă prin disperare a fost dat pradă flacărilor ceva ce nu poate arde sau nu poate să fie mistuit, sinele. O fetişcană disperă din dragoste, deci disperă pentru pierderea iubitului, care a murit sau i-a devenit infidel. Aceasta nu este o disperare care s-a manifestat, ci ea disperă pentru ea însăşi. Acest sine al ei, de care s-ar fi eliberat sau pe care l-ar fi pierdut la modul cel mai încântător cu putinţă dacă ar fi devenit iubita «lui». Acest sine este acum pentru ea o calamitate, pentru că trebuie să fie un sine fără «el»; acest sine care ar fi devenit comoara ei, deşi ar fi fost de altfel la fel de disperat, chiar dacă într-un alt sens, a devenit acum pentru ea respingător de gol, din moment ce «el» este mort sau i-a devenit odios, amintinu-şi că a înşelat-o. Încearcă acum să-i spui unei asemenea fete: «Te distrugi pe tine însăţi!» şi o vei auzi răspunzând: «O, nu, durerea mea este tocmai că nu o pot face.»
Søren KierkegaardAll men have a natural fear of making a mistake--by believing too well of a person. However, the error of believing too ill of a person is perhaps not feared, at least not in the same degree as the other.
Søren KierkegaardTag: cynicism
People have an idea that the preacher is an actor on a stage and they are the critics, blaming or praising him. What they don't know is that they are the actors on the stage; he (the preacher) is merely the prompter standing in the wings, reminding them of their lost lines.
Søren KierkegaardTag: preaching
[T]he content of the discourse should be about loving the un-lovable object… The beloved and the friend are the immediate and direct objects of immediate love, the choice of passion and of inclination. And what is the ugly? It is the neighbor, whom one shall love (373).
Søren KierkegaardTo have distinctiveness is to believe in the distinctiveness of everyone else, because distinctiveness is not mine but is God’s gift by which he gives being to me, and he indeed gives to all, gives being to all. (p. 271)
Søren KierkegaardTag: philosophy unique
Faith is namely this paradox that the single individual is higher than the universal
Søren KierkegaardSin is: in despair not wanting to be oneself before God.
Søren Kierkegaard« prima precedente
Pagina 29 di 34.
prossimo ultimo »
Data privacy
Imprint
Contact
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Funktionalität bieten zu können.